Aproape orice cititor are pe raft cel puțin o carte rămasă la jumătate, cu un semn de carte care a îngălbenit. Uneori e vina cărții, alteori a momentului, iar alteori a așteptărilor. Întrebarea nu este dacă ai voie să abandonezi o carte, ci cum decizi, cu minte limpede, dacă merită să mai încerci sau să renunți. Mulți cititori se simt vinovați și, tocmai de aceea, evită raftul cu totul. Câteva criterii simple te pot ajuta să alegi mai ușor și să nu mai porți în spate o listă de «restanțe» care îți strică bucuria lecturii.
Ce înseamnă, de fapt, că nu te prinde
Nu orice dificultate înseamnă o carte proastă. Unele romane au un început lent, cu multe personaje introduse repede, și abia pe la pagina o sută lucrurile se leagă. Altele îți cer o stare anume, de liniște sau de curaj, pe care nu o ai în momentul respectiv.
Observă ce simți când deschizi cartea. Dacă te plictisești, dar ești curios în continuare de personaje, e probabil nevoie de răbdare. Dacă te enervezi, citești aceleași rânduri de trei ori și te gândești la altceva, atunci e o nepotrivire, nu o lipsă de efort din partea ta.
Un semn bun: după ce lași cartea o seară, ți-e dor de ea sau ți-e ușurare? Răspunsul sincer spune mai mult decât orice regulă.
Un obicei folositor este să ții un «jurnal de abandonuri». Nu trebuie să fie mai mult decât o pagină din caiet, cu titlul, data și un motiv în două cuvinte: prea sumbru, prea lent, nu acum. Nu e un tribunal, ci o hartă a gusturilor tale. După câteva luni vei vedea tipare: poate nu suporți descrierile lungi sau poate te plictisesc cărțile cu prea multe fire narative. Cunoscându-ți limitele, vei alege mai bine și vei abandona mai rar.
Regula celor cincizeci de pagini, cu o excepție
Mulți cititori folosesc regula celor cincizeci de pagini: dacă până acolo cartea nu te-a atras deloc, o poți lăsa. Are sens, pentru că cele mai multe cărți își arată tonul și ritmul în primele pagini. Nu e însă o lege. Pentru cărțile lungi sau foarte pretențioase, poate fi nevoie de mai mult, iar pentru cele scurte, de mai puțin.
Excepția: dacă o carte ți-a fost recomandată cu mult entuziasm de cineva ale cărui gusturi le respecți, merită să-i dai o a doua șansă, cu o altă ediție sau într-un alt moment. Uneori, formatul contează. O carte care te obosește pe hârtie poate merge mult mai bine ca audiobook, iar una pe care ți-e greu s-o duci în geantă poate deveni plăcută pe e-reader.
Dacă ai început-o și ai lăsat-o, notează două rânduri despre motiv. Peste un an, o notă de felul «prea multe personaje, am pierdut firul» îți va spune dacă să revii sau nu.
Mai există un fel de abandon pe care mulți nu-l recunosc: cartea pe care o citești doar «de formă», pentru că ai început-o și nu vrei să pari un om fără răbdare. Citești două pagini pe zi, fără pic de plăcere, și lectura se întinde pe luni. Costul real nu sunt paginile pierdute, ci cărțile minunate pe care nu le-ai început între timp. Timpul de lectură e limitat, iar fiecare carte cu care te chinui înseamnă o carte bună pe care o amâni.
Iată și un detaliu pe care mulți îl trec cu vederea: calitatea traducerii sau a ediției. Uneori cartea nu te prinde pentru că textul sună rigid, cu fraze lungi și cuvinte alese greșit. Dacă ai posibilitatea, răsfoiește altă ediție sau citește câteva rânduri dintr-un alt volum al aceluiași autor. Dacă acolo curge natural, vina nu a fost a ta și nici a autorului, ci a felului în care a ajuns textul la tine.
Cartea potrivită, la momentul nepotrivit
Se întâmplă ca aceeași carte să fie plictisitoare în martie și captivantă în noiembrie. Nu pentru că s-a schimbat ea, ci pentru că tu ai trecut între timp prin altceva. O poveste despre pierdere poate fi insuportabilă într-o perioadă veselă și exact ce îți trebuie într-una gânditoare. O carte despre obiceiuri sau organizare te poate lăsa rece când ai viața în ordine și să te ajute enorm când ai mult haos.
De aceea, cărțile abandonate nu trebuie aruncate sau date mai departe pe loc. Pune-le într-un loc separat, pe un raft de «mai târziu». Când te uiți din nou la ele, peste șase luni sau peste doi ani, vei ști repede dacă ceva s-a schimbat.
Iar dacă nu te mai atrag deloc, le poți dărui. O carte care rămâne închisă pe raftul tău ar putea fi cartea preferată a altcuiva.
Atunci când revii la o carte lăsată, nu o relua de la început dacă nu e nevoie. Răsfoiește capitolul pe care îl știi, citește rezumatul din memoria ta și continuă de acolo. Dacă ai pierdut firul, deschide pagina cu lista personajelor, dacă există, sau notează-ți singur câteva nume. Reîntoarcerea nu trebuie să semene cu un examen de recuperare, ci cu o vizită la un prieten pe care nu l-ai mai văzut de ceva vreme.
Nu uita nici de influența mediului în care citești. Aceeași carte poate părea moartă într-un autobuz zgomotos și vie într-o seară liniștită. Dacă ai tot încercat în condiții proaste, dă-i o seară întreagă, cu lumină bună, fără telefon, cu o cană caldă alături. Unele cărți au nevoie de un mic cadru ca să-și arate valoarea, iar câteva ore liniștite pot schimba total părerea pe care ți-o făcuseși despre ele.
Cum arată o renunțare fără regrete
- Spui cu voce tare sau în scris că ai terminat cu cartea, ca să nu rămână o decizie vagă.
- Înlocuiești imediat lectura cu o carte mai ușoară sau mai apropiată de ce simți acum.
- Nu ștergi cartea din lista ta de «ce vreau să citesc» decât dacă nu o mai vrei deloc.
- Nu o menționezi în fața altora ca pe o eșuare; poți spune simplu că «nu a fost momentul».
- Îți permiți să revii la ea fără să te simți obligat.
Aceste gesturi mici schimbă mult. În loc să porți cu tine un sentiment vag de datorie, ai o decizie clară, luată cu liniște.
Cărțile abandonate pot fi, de altfel, un subiect bun de discuție. Întreabă-i pe prietenii tăi ce cărți au lăsat și de ce. Vei afla că aproape toți au câte una faimoasă pe care nu au putut s-o termine, iar motivele sunt surprinzător de diferite. Conversația îți dă și idei, și permisiunea de a nu fi perfect. Câteodată, o carte lăsată de unul e preferata altuia, și schimbul de opinii te poate ajuta s-o privești cu alți ochi.
Când merită să mai ții de ea
Sunt cazuri în care răbdarea se răsplătește. Cărțile clasice, cu limbaj mai vechi, cer uneori un efort de adaptare: după câteva zeci de pagini, urechea se obișnuiește și cititul devine fluid. La fel, romanele cu structură neobișnuită, care sar între epoci sau voci, au nevoie de timp ca să capete sens.
Merită să mai ții de o carte dacă te surprinde din când în când cu o frază, un detaliu sau un personaj care îți rămâne în minte. Chiar dacă per total ritmul e greoi, aceste momente indică faptul că ai ceva de câștigat din ea.
Poți încerca și să schimbi felul în care o citești: mai puține pagini pe zi, într-un alt loc, dimineața în loc de seară. Uneori schimbarea e suficientă pentru ca lectura să-și găsească din nou drumul.
La final, nu uita să-ți apreciezi ritmul. Un cititor care ia o carte și o lasă, ia alta și o termină, ia a treia și o iubește își folosește timpul cu discernământ. Nu are nevoie de scuze, de justificări sau de statistici. Are nevoie doar de o atenție sinceră față de propriile reacții. Din asta se naște, în timp, un gust sigur, iar gustul sigur este cel mai bun ghid într-o lume cu mult mai multe cărți decât poate citi cineva într-o viață.
Cu ce înlocuiești cartea lăsată
Cel mai bun leac după o abandonare este o carte scurtă și plăcută. Un volum de povestiri, un roman de două sute de pagini cu un ritm vioi, un eseu de care ți-a spus un prieten. Scopul nu este să impresionezi pe cineva, ci să-ți recapeți încrederea că lectura e o plăcere.
Evită să sari direct la o altă carte «grea» doar ca să recuperezi. Cititorii care procedează așa ajung adesea să abandoneze și a doua carte, apoi a treia, și rămân cu impresia că «nu mai pot citi». De fapt, au nevoie de un reset blând.
Poți păstra în preajmă mereu una sau două cărți ușoare, ca un «tampon» pentru momentele dificile. Funcționează ca o listă de rezervă în care ai încredere.
Ce faci de mâine
Scoate de pe noptieră cartea care te apasă și așază-o pe raftul de «mai târziu». Alege în loc una pe care o poți citi dintr-o suflare, de preferat cu capitole scurte. Notează pe un bilet de ce ai lăsat-o pe cealaltă. Dacă peste câteva luni tot nu te cheamă, dă-o mai departe cu mulțumire. Un raft sănătos nu este cel în care ai terminat tot, ci cel în care fiecare carte a ajuns la momentul ei sau a plecat la cine avea nevoie de ea.
